Lacul Ialpug

Istoria satului Barta, încă din cele mai vechi timpuri e strâns legată de lacul Ialpug. Anume acest lac a atras pe pământurile satului primii oameni, pentru care ocupaţiile de bază erau pescuitul, creşterea animalelor şi cultivarea plantelor pe pământurile fertile din apropiere. Cele mai vechi aşezări atestate pe teritoriul satului, au fost descoperite anume în apropierea lacului. Pe tot parcursul vremii Ialpugul a hrănit şi hrăneşte şi astăzi cu diferite soiuri de peşti pe locuitorii de pe ambele maluri ale sale. Flora şi fauna satului, care este de o frumuseţe şi diversitate deosebită, se datorează în primul rând Ialpugului.

Vara la Ialpug

Pe malurile acestui lac şi-au petrecut vacanţele zeci sau poate chiar sute de mii de oameni. Lac, ce a lăsat amintiri plăcute multor elevi, studenţi şi profesori, care s-au odihnit în lagărele de pe malurile sale. Mulţi bărteni plecaţi cu traiul în diferite părţi, se stăruie să-şi plănuiască timpul în aşa mod, ca măcar câteva zile din vară să le poată petrece la Ialpug.

După geneza lor, lacurile din Sudul Basarabiei formează două grupuri: lacurile Dunării şi lacurile maritime. Lacul Ialpug este cel mai mare din grupa lacurilor Dunărene, din care mai fac parte: Cahul, Cartal, Cugurlui, Catlabug şi Chitai.

Ialpugul este aşezat geografic la 45.4166667° latitudine nordică şi 28.6166667° longitudine estică. În partea de nord în lac se varsă râul cu acelaşi nume – Ialpug. Lacul Ialpug este separat de lacul Cugurlui printr-un dig, care este tăiat de un canal numit „Repida”. Acest canal străbate tot lacul Cugurlui până la Dunăre, stabilind astfel legătura dintre Ialpug şi Dunăre. Peste dig trece autostrada Reni – Ismail.

Dimensiunile Ialpugului, după cum vom vedea în continuare, depind atât de râurile cu care este legat, adică de Dunăre şi, într-o mică măsură de Ialpug, cât şi de felul anului (secetos sau ploios) sau chiar de anotimp. Cu mici aproximaţii, însă, pentru lacul Ialpug sunt folosite următoarele dimensiuni: lungimea – 49 km, iar lăţimea maximă – 7 km. Deoarece cea mai mare parte a lacului este mărginită de maluri abrupte, ceea ce împiedică întinderea lacului, anume adâncimea este cel mai mult influenţată de toţi factorii enumeraţi mai sus. De aceea, diferite grupe de cercetători au găsit adâncimi diferite. Desigur, mult depinde unde şi când au măsurat fiecare. Adâncimea se poate schimba considerabil chiar peste câteva zeci de metri sau chiar peste două-trei luni. Locul celor mai mari adâncimi, însă, este mijlocul lacului în faţa satului Bolboaca. Cea mai mare adâncime găsită aici constituie 8 m.

Suprafaţa apei Ialpugului ocupă un teritoriu de circa 145,5 km, adică, circa 14 550 hectare.

Fiind foarte bogat în peşte, Ialpugul, încă cu câteva sute de ani în urmă, a început să fie „exploatat” şi, desigur, nu în folosul localnicilor. Astfel, în anul 1609 cârmuitorul de la Ismail a luat în stăpânire trei locuri de pescuit, printre care era şi Ialpugul. Armata rusă, venind pe aceste teritorii în anul 1770, introduce impozite pentru pescuitul în lacurile şi gârlele din zonă, inclusiv şi în lacul Ialpug. Din anul 1858 până în anii ‘40 ai secolului trecut, lacul a fost proprietatea Epitropiei Liceului de băieţi „Regele Carol II-lea” din Bolgrad, care îl dădea în arendă cooperativelor ce se ocupau cu pescuitul. De atunci încoace lacul a trecut de câteva ori de la un proprietar la altul.

Flora Ialpugului este reprezentată de un bogat buchet de plante subacvatice, semiacvatice şi plutitoare. Cele semiacvatice, însă, se întâlnesc, în cantităţi cele mai mari şi anume: stuf, troscot de apă, papură, ţipirig, carex, stânjenei şi tot felul de plante mlăştinoase, fiecare dintre care îşi are rolul său bine determinat în biologia lacului. În locurile unde apa se schimbă mai greu, se găsesc alge filamentoase (mătasea broaştei). Totalitatea acestei flore adăposteşte o bogată faună de crustacei, moluşte, viermi, larve, etc., care constituie cea mai bună hrană pentru peştii ce populează lacul.

Plutica, ce creşte în lacul Ialpug, la marginea de sud a satului Barta,
în unele veri se întinde pe teritorii de câteva sute de metri pătraţi la malul apei.

Fauna acestui lac este atât de diversă, încât, fără a exagera, se poate spune cu certitudine că ar ajunge informaţie pentru o enciclopedie specială a Ialpugului: circa 30 specii de peşti, mai mult de 10 specii de şerpi, raci, broaşte, scoici şifonate şi aşifonate (mai mult de 8 specii), câteva specii de melci, viermi, larve, crustacei, moluşte etc. Şi aceasta încă nu e tot: lebede, raţe, pescăruşi, andatri, ţiştari ş.a.

Ialpugul, fiind un lac destul de mare, poate fi împărţit în câteva microflore şi microfaune,
fiecare dintre care îşi are farmecul şi frumuseţea sa

În anul 1937 a fost făcut un studiu amănunţit al faunei pescicule din lacul Ialpug, în urma căruia atunci au fost atestate următoarele specii de peşti (28 la număr): babuşcă albă, biban, bâtcă, caracudă (caras moldovenesc), cegă, cosac, crap, crap-caras (caracudă argintie), ghiborţ, glavoc, guvidă de baltă, guvidă neagră, lin, mreană, obleţ, ovat, păstrugă, plătică, porcuşor, roşioară, sabiţă, scrumbie, somn, şalău, ştiucă, tiulcă, ţipar-chişcar, văduviţă.

În afară de 28 specii de peşti, tot în urma acestui studiu, au mai fost atestate şi vre-o 16 feluri de instrumente diferite pentru prinderea acestui peşte: undiţă, ostie, coş, coteţ simplu, coteţ cu aripi, coteţ cu tindă, vintir, mandrelă, zăton, capac (sau cucă), minciog (sau cerpac), plasă de mână, setcă, năvod, avă, galiţă.

În general, în lacurile Dunărene au fost atestate 41 specii de peşti, majoritatea dintre care trăiesc în lacurile Ialpug şi Cugurlui.

Malurile lacului Ialpug în dreptul satului Barta sunt în cea mai mare parte abrupte. În partea de nord a satului pe o distanţă de câţiva kilometri se întind râpi adânci, unele dintre care au o adâncime de circa 30 metri, iar la fundul acestor râpi cresc diferiţi pomi, fructiferi şi nefructiferi, tufari, flori, ierburi de diferite feluri. Primăvara, după topirea zăpezii prin râpi înfloresc ghioceii. Majoritatea bărtenilor iubesc să-şi petreacă sărbătorile şi să se odihnească pe malul Ialpugului, iar, mai ales, la râpi.

Locurile pe unde se poate de coborât până la malul apei sunt numite de bărteni vaduri şi fiecare vad îşi are numele său. Astfel, cele mai vestite vaduri în sat sunt: Vadul şoferilor, La orăşiteli, Două sălcii, Vadul lui Chiruş, Vadul cizmarului, La motor, La nisip.

La râpi mai curge şi un izvor, care uneori, este astupat de malul înalt ce se prăbuşeşte asupra lui. Din lac, în dreptul râpilor, bărtenii scot pietre pe care le folosesc la construcţie, îndeosebi, la zidirea sobelor, la temeliile caselor. Nisipul de pe malul Ialpugului, de asemenea, fiind de o calitate foarte bună, este folosit de localnici în construcţii. Malurile abrupte ale lacului în cea mai mare parte sunt formate din straturi de lut galben, dar la extragerea acestuia există pericolul prăbuşirii malului, de aceea, bărtenii au găsit alte locuri de extragere în apropierea satului, deşi mulţi ani lutul folosit de săteni era scos anume din malul lacului.

E greu de imaginat cum ar fi arătat satul Barta fără lacul Ialpug, care oferă localnicilor multe locuri frumoase de odihnă, o mare diversitate de peşti, plante, materiale de construcţie. Ialpugul este cel mai mare lac din Ucraina şi se află în apropierea celui mai mare fluviu din Europa, ba chiar este legat de acest fluviu. Bărtenii şi toţi cei ce trăiesc în localităţile de pe malurile Ialpugului au nu numai favoarea de a se bucura de ofertele acestui lac, ci şi datoria de a-l păstra curat şi de a folosi raţional bogăţiile sale.

 

Pârăul şi gârla

Cât n-ar părea de incredibil, dar, cu toate că satul Barta este situat pe malul celui mai mare lac din Ucraina, sistemul hidrologic al satului, nici pe aproape nu se limitează numai la aceasta. În primul rând, pe teritoriul satului curge pârăul Bărtiţa, care, în tot cursul său, dă locurilor un colorit pitoresc caracteristic, iar, în al doilea rând, acest pârău îşi varsă apele într-o gârlă destul de mare, care joacă un rol foarte important la înmulţirea unor specii de peşti din Ialpug.

Pârăul se numeşte Bărtiţa, pătrunde prin partea de nord a satului şi străbate câmpia numită de localnici Valea Bolbocii. În apropierea vetrei satului el întretaie drumul ce duce spre Bolboaca, iar peste cîteva sute de metri întretaie şi drumul ce duce spre lac (sau spre fermă). De aici până la revărsarea sa pârăul curge pe lângă grădinile sătenilor.

Trăind pe malul unui asemenea lac ca Ialpugul, s-ar părea că pârăul nu mai are mare importanţă pentru sat, însă, nu este aşa. Bărtiţa curge prin câmpuri şi se află mai aproape de sat decât lacul şi acestea, desigur, sunt nişte avantajele ale sale. De aceea păstorii, de cele mai multe ori îşi adapă turmele anume în pârău, cei ce locuiesc în apropierea Bărtiţei multe ori îşi udă grădinile cu apa lui. În multe locuri pe malul pârăului oamenii au sădit sălcii.

Cu părere de rău, însă, Bărtiţa nu este un pârău destul de rezistent la secetă şi, în verile fără ploaie apa scade mult. În schimb, e de ajuns să plouă în satele din Sudul Moldovei şi Bărtiţa îşi revine din nou, iată de ce, în unele zile de vară, apa pârăului se poate ridica brusc chiar fără să plouă în Barta sau în satele vecine. Bărtiţa aduce în gârlă apele adunate tocmai din văile Moldovei.

Valea Bolbocii, prin care curge pârăul, în apropierea vetrei satului se intersectează cu o altă vale, numită de bărteni Valea Constantinului. În timpul ploilor mari, apele de pe dealuri se scurg în aceste văi. În dependenţă de locul unde a plouat apele se scurg pe o vale sau alta, sau pe ambele văi odată, de aceea, în Barta se spune: „A venit Valea Bolbocii” sau „A venit Valea Constantinului”. De fapt, bărtenii, referindu-se aici la Valea Constantinului, au în vedere un pârău care curge prin această vale în urma ploilor. Spre deosebire de pârăul Bărtiţa, pârăul de pe Valea Constantinului nu are o albie săpată sub nivelul câmpului, de aceea, locul pârăului este prelucrat ca şi restul câmpului.

Pârăul Bărtiţa este drept de parcă ar fi trasat cu rigla şi doar în vreo două locuri formează unghiuri nu prea mari, care împart pârăul în segmente. Nu totdeauna el a fost aşa. Desigur, bărtenii mai în vârstă ţin bine minte cum arăta pârăul înainte de 1973. El curgea şerpuit şi pe malurile lui erau sădiţi copaci, îndeosebi, perji. În anul 1973 preşedintele colhozului Cernenko Iacov Iacovlevici schimbă cursul Bărtiţei, pentru a îndrepta marginile câmpiei prin care curge, ca câmpul să poată fi lucrat mai uşor. Atunci au fost scoşi toţi copacii şi a fost săpat pârăul aşa cum îl vedem acum. Drumul ce duce spre Bolboaca, şi anume, porţiunea dintre marginea satului şi până în dealul de după pod trecea la cîteva zeci de metri mai în stânga faţă de drumul de acum. Tot atunci a fost sfărâmat podul vechi şi construit cel nou pe drumul nou făcut.

Locul, numit de bărteni „La podul de piatră” este trecerea de pe drumul ce coboară pe lângă capătul viilor. Aici adâncimea pârăului în ultimii ani nu este mare, iar malurile sunt întinse, ceea ce fac posibilă trecerea prin apă de pe un mal pe altul. În acest loc în prima jumătate a secolului trecut a existat un pod de piatră. Malurile pârăului sub pod erau înalte cam de doi metri şi apa era adâncă.

Gârla este cel mai jos loc din sat, şi, după cum spuneam, este destul de mare. Suprafaţa totală a apei ocupă un teritoriu de circa 63 hectare. Numele gârlei, de asemenea este Bărtiţa, cu toate că sătenii rar apelează la numele ei în vorbire. Unii cercetători ai Ialpugului au folosit pentru gârlă noţiunea de golf - „golful Bărtiţa”.

Gârla are legătură cu lacul, şi acest loc de legătură este numit de bărteni Gura gârlei. Prin acest loc, primăvara, câteva soiuri de peşti trec din lac în gârlă pentru a-şi depune icrele. Aşa de exemplu, crapul, care îşi depune icrele în ape puţin adânci şi liniştite, găseşte în gârlă locul cel mai potrivit. După ce şi-au depus icrele ei bat cu aripile şi cu coada apa, pentru a lipi lapţii şi icrele amestecate de plantele existente. În vremea bătăii se strâng perechi în cârduri mari şi umblă agitaţi în căutarea unui loc prielnic. Plutesc mai mult la suprafaţa apei, încât li se vede spinarea. Sorocul bătăii, lucru foarte cunoscut de localnici, este dimineaţa până a nu răsări soarele. În aceste momente crapii sunt atât de zăpăciţi încât firea lor sperioasă şi bănuitoare este cu totul înfrântă, permiţând omului să se apropie de ei.

Până la începutul anilor ‘70 gârla ocupa toată valea dintre pârău şi ferma de astăzi, iar în partea de nord era mărginită de drumul de la marginea satului, care duce spre lac, ocupând astfel un teritoriu de circa 110 hectare. În toată întinderea gârlei creşteau sălcii groase şi dese. Pe la mijlocul gârlei apa era mai adâncă de un metru şi era mult peşte.

În anul 1973 gârla a fost micşorată până la mărimea de acum, iar alături au fost făcute două crescătorii de peşte care mai există şi astăzi. Aceste crescătorii sunt numite de localnici pitovnice, iar mai exact – primul pitovnic şi al doilea pitovnic. Primul are o suprafaţă de circa 14,3 ha, iar al doilea – circa 8,4 ha. Ele sunt legate între ele şi mai au legătură şi cu gârla, astfel încât, atunci când adâncimea nu e foarte mică, peştii au posibilitatea să migreze. După micşorarea gârlei şi după facerea celor două crescătorii de peşte, locul rămas a început să fie folosit ca pământ arabil.

nainte de primul război mondial şi până în anul 1921 lacul Ialpug era utilizat ca o cale de comunicaţie ieftină. După cum am aflat de la cei mai bătrâni oameni ai satului, în acele timpuri în gârla Bărtiţa era săpat un canal adânc de circa 5 - 6 m, astfel încât, şlepurile ajungeau până la Donciu Gheţoi (casa unde a trăit Finiti Igor Sergheevici). Aici avea loc îmbarcarea. Canalul Repida, care face legătura dintre Ialpug şi Cugurlui, de asemenea se curăţea mereu şi se ţinea la adâncimea de circa 6 m. Aceasta permitea intrarea şi ieşirea unui mare număr de şlepuri, care ajungeau până aproape de Bolgrad, unde exista un ponton de încărcare, urmele căruia s-au păstrat mult timp după aceea. Bărtenii îşi transportau mărfurile la Ismail, unde le puteau vinde la un preţ mai bun. Oraşul Ismail era cel mai convenabil punct de desfacere.

După primul război mondial, aceste canalele nu au mai fost curăţite, s-au împotmolit şi, în rezultat, a încetat transportarea produselor pe apă. Ţăranii, pentru a-şi duce cerealele la Ismail trebuiau să le transporte cu căruţa, înconjurând lacul tocmai prin partea de nord, adică prin Bolgrad. Vasele care transportau persoane, însă, fiind mai uşoare ca cele de mărfuri, au mai circulat până prin anii ‘60.

Înainte de anii ‘20 ai secolului trecut, timpul când prin gârlă circulau şlepurile, după cum spun bătrânii, gârla era plină cu stuf. Prin anii ‘30, însă, stuful se rărise de tot. Astăzi, stuful iarăşi s-a împânzit în toată gârla, ba chiar în ultimii ani se observă că şi la malul apei Ialpugului începe să crească stuf acolo unde înainte nu creştea. Unii cred că înmulţirea stufului este motivată de scăderea, în ultimii ani, a numărului de peşti ce se hrănesc cu ierburi, alţii cred că adâncimea mică a apei în gârlă ar fi pricina, alţii – conţinutul chimic a apei ş.a.m.d. Desigur că acest lucru ar trebui să ne deranjeze şi să ne motiveze să căutăm soluţii pentru a păstra un oarecare echilibru biologic. Există neapărat nişte factori, care pot fi influenţaţi de om pentru îmbunătăţirea situaţiei.

“Natura nu are opriri în drumul său şi pedepseşte orice nepăsare!”

Ghiote