Biserica

Dintre toate construcţiile ce se înalţă astăzi în sat, probabil cea mai interesantă istorie o are biserica.

Biserica din satul BartaÎn primul rând, e de mirare cât de bine a fost ales locul unde să se construiască acest lăcaş de închinare. Cu mai bine de o sută ani în urmă, când a fost construită biserica, satul era de multe ori mai mic, dar oamenii au prezis atât de exact cum se va întinde satul, astfel încât, biserica mereu a fost şi rămâne în centrul satului pe strada centrală. Indiferent în ce direcţie se merge pe stradă, ajungând în centrul satului, călătorul vede biserica direct înaintea sa.

Printre datele referitoare la parohiile din Basarabia, unde sunt enumerate şi parohiile din judeţul Ismail, iată ce se scria despre biserica din satul nostru:

«Barta, biserica cu hramul sf. Arh. Mihail, zidită în anul 1883 din cărămidă. Are 679 gospodari români, este casă pentru preot; are 18 ha. pământ arabil pentru folosinţa clerului.

Paroh preot Alexandru Chiosea, născut la 14 Noiembrie 1905; absolvent al sem. teologic cu 8 cl. hirotonisit preot la 1 Octombrie 1929 pe seama actualei parohii.

Cântăreţ Ioan Postolachi, născut la 15 Octombrie 1894; absolvent al şcoalei de cântăreţi; numit cântăreţ la 15 Martie 1920 pe loc.»

Nu se precizează dacă în 1883 biserica din Barta a fost deschisă, sau abia atunci a fost pusă temelia, însă, am constatat că, de obicei, când se scrie despre anul construcţiei vreunei biserici - se are în vedere anul sfinţirii ei.

Când s-a început construcţia bisericii, în Barta trăia un om bogat, căruia oamenii îi spuneau „moş Patarachi”. El trăia pe strada din vale în centrul satului.

Meşterii greci care au fost chemaţi să construiască biserica, au început să facă fundamentul pentru o biserică mult mai mică decât cea actuală. Într-o zi, moş Gheorghe Patarachi a venit să vadă cum merge lucrul la biserică. Abia se făcea fundamentul. I s-a părut foarte mică şi i-a întrebat pe constructori de ce nu fac biserica mai mare. «O facem după parale» - au răspuns ei. Atunci moş Patarachi le-a spus: «Eu vă mai dau doi desagi cu aur, numai faceţi biserica mai mare că lumea o să se înmulţească în sat».

Astfel, datorită dărniciei acestui „moş Patarachi”, acum satul are biserică mare şi încăpătoare.

Feciorul lui moş Patarachi - Neculai Hagiu, căruia bărtenii îi spuneau Culai Vasenca la începutul anilor ۥ60 ai secolului trecut era cel mai bătrân om din sat şi i-a povestit lui Vladimir Fiodorovici multe lucruri din istoria satului şi, mai ales, despre biserică. El era slujitor în biserică, iar când era tânăr chiar a fost prezent la sfinţirea ei.

După cum spunea moş Culai, la sfinţirea bisericii au venit preoţi cu vază de la Ismail, pentru că acolo se afla Cancelaria Sfintei Episcopii. După sfinţire s-a luat hotărârea să se ridice acea construcţie din piatră cu cruce în vârf (pristol), care mai este şi astăzi în curtea bisericii şi despre care mai jos voi scrie nişte amănunte.

Din informaţiile aflate de la Vladimir Fiodorovici, care la rândul său le-a aflat de la moş Culai Vasenca, din cele povestite de bunelul meu Mişa şi din datele găsite prin cărţi am constatat că construcţia bisericii a durat cel puţin 7 ani.

Gardul a fost construit peste 7 – 9 ani după sfinţirea bisericii şi a fost ridicat din banii jertfiţi de săteni. Din inscripţiile făcute pe porţi se poate constata cu certitudine că gardul a fost construit pe segmente, iar ridicarea întregului gard a durat 2 – 3 ani. Partea dinspre ghiol a gardului la început era cu câţiva metri mai în drum, însă, prin anii ’70 s-a hotărât să se lăţească strada, din care cauză a fost schimbat locul gardului la poziţia de acum.

De la sfinţire până la începutul anilor ’60 biserica din Barta a funcţionat în mod normal, deşi de câteva ori a rămas fără preot, însă nu pe timp îndelungat. Spre sfârşitul anilor ’50 începutul anilor ’60 în Uniunea Sovietică se întăreşte mult politica antireligioasă şi închiderea bisericilor ia deja un caracter de masă. Lăcaşurile de închinare din sate şi oraşe sunt închise, iar creştinii care îndrăzneau a se împotrivi erau arestaţi şi condamnaţi la ani grei de închisoare.

La 9 mai 1962 este închisă şi biserica ortodoxă din Barta. După închidere, din biserică au fost furate multe lucruri de preţ: cruci, vase, icoane ş.a. La începutul anilor ’80 chiar bântuia ideia de a transforma biserica în muzeu, însă, în sat s-au găsit destui oameni care au reuşit să se împotrivească acestui plan.

Timp de 26 ani în biserica din Barta nu s-a cununat, nu s-a botezat şi nu s-a ţinut nici o slujbă. Abia în anul 1988, în urma adresărilor bărtenilor către diferite instanţe s-a permis deschiderea lăcaşului.

Înainte de a fi deschisă, cu susţinerea şi participarea bărtenilor, au fost făcute reparaţii generale, atât pe dinăuntru cât şi pe dinafară. Au fost restaurate multe icoane şi inscripţii.

Astăzi biserica din Barta cu hramul „Sfântul Arhanghel Mihail” funcţionează în mod normal: se botează, se cunună, se grijeşte, se ţin diferite slujbe. Bărtenii au atât libertatea, cât şi posibilitatea de a merge la închinare la biserica din sat.

 

Preoţii care au slujit la biserica din Barta

De la sfinţirea bisericii până în anul 1929 ca preot a slujit Zaharii Ciaicovskii, iar cântăreţ – Mihail Ciobanu (din 1920 – Ioan Postolachi). La 1 octombrie 1929 a fost hirotonisit preot Alexandru Chiosea, care era originar din Barta. El a slujit până la instaurarea puterii sovietice în 1944. După Alexandru Chiosea se întoarce în sat Coreţchii Gheorhii Alexandrovici, care până în 1944 câţiva ani a slujit la Satu Nou. El începe slujirea la biserica din Barta de bună voie (fără a fi numit de Episcopie) şi în acest timp face documentele pentru înregistrarea lăcaşului. La 21 ianuarie 1945 Coreţchii Gheorghii Alexandrovici este oficial numit preot în Barta şi slujeşte până la 15 decembrie 1947, când este arestat şi condamnat pe 10 ani la muncă în Siberia. De asemenea, Gheorghii Coreţchii câteva perioade de timp (înainte de armată, după armată şi după întoarcerea din Siberia) a slujit ca cântăreţ. La 1 octombrie 1957 este numit cântăreţ Chiosea Dmitrii Stepanovici, iar Gheorghii Coreţchii este transferat la Caragaci.

Din 1947 până la închiderea lăcaşului în 1962 în biserica din Barta au slujit 4 preoţi: Ivan Ţvetcov (3 ani), Pavel Pretulenco (8 ani), iar apoi feciorul său Mihail Pretulenco (2 ani) şi Mihail Munteanu (3 ani).

După deschidere în biserică au slujit: preotul Gheorhe, Vladimir Izbaş, Antoniе Postolachi, Gogu Marian, Pascal Vladimir, iar din 2006 slujeşte Serghei Ochişor. Făcând click pe bannerul de mai jos, puteţi vizita site-ul preotului Mihail Postolachi, care este feciorul lui Antonie Postolachi. Mihail, fiind copil şi adolescent, a petrecut mult timp la Barta, la bunici, iar tatăl, său Antonie Postolachi a slujit câţiva ani ca preot la biserica din sat.

 

Biserica veche

Dintre cele 775 de biserici pe care le-au găsit autorităţile ruseşti în Basarabia după anul 1812, doar 40 erau zidite din piatră, 1 din cărămidă, iar restul erau de lemn.

Astăzi, în Republica Moldova, se mai păstrează doar circa 30 de biserici de lemn, din cele de peste 700 existente la 1812.

După cum spun bătrânii, care la rândul lor au aflat de la alţi bătrâni, în Barta, de asemenea, înainte de a se construi biserica de cărămidă, cam în acelaşi loc a fost o biserică mică de lemn.

Pe dinafară, bisericile de lemn din Basarabia erau asemănătoare caselor obişnuite ţărăneşti. Deosebirile principale erau doar crucea din vârful acoperişului şi clopotniţa. Interiorul bisericilor era similar celor de piatră.

Cât priveşte biserica veche din Barta, din spusele lui moş Culai Vasenca, ea era cam ţuguiată şi semăna cu o „mecete”. La intrare avea un coridoraş mic, iar deasupra acestui coridoraş era clopotniţa. Avea sală mai mică ca cea de acum, desigur, însă, ca şi acum, se făceau cununii, botezuri, înmormântări. Se făceau slujbe şi bărtenii mergeau să se închine.

Luând în consideraţie cele povestite de moş Culai, care ţinea minte biserica de lemn încă din copilărie şi, ştiind că bisericile din Basarabia erau construite pe principii asemănătoare, putem să ne închipuim biserica veche aşa cum e arătată pe imagine.

Biserica veche din satul Barta (reconstrucţie)

În curtea bisericii pe care o avem astăzi în sat, se află o construcţie de piatră, care la bază are formă de dreptunghi având în vârf o cruce. Ce este această construcţie?

Părerile sătenilor sunt diferite: unii spun că acolo ar fi îngropat un preot, alţii spun că trebuie să fie ascuns ceva de preţ, alţii consideră că e ascuns ceva sfânt ş.a.m.d. Fiecare spune ce crede.

În realitate, problema e mai simplă decât o facem noi. Asemenea construcţie este numită „pristol” şi se construieşte în locul altarului bisericii dărâmate.

Conform Vechiului Testament, în afară de preot nu are voie nimeni să calce în altar, pentru că se consideră loc sfânt. Din această cauză se fac asemenea construcţii, care împiedică pe oameni să calce locul altarului.

Nu e satul nostru unicul unde este un asemenea pristol. Exemple sunt foarte multe în întreaga lume ortodoxă.

Nu cred că bărtenii ar fi dărâmat mai întâi biserica de lemn, iar apoi au chemat meşteri să le facă alta de cărămidă. După cum am văzut mai sus, biserica nu s-a făcut într-o lună sau două, ci în cel puţin 7 ani. În aceşti ani oamenii trebuiau să aibă un lăcaş de închinare. Deci, biserica pe care o avem astăzi în sat, a fost construită alături de cea de lemn şi, atâta timp cât a durat construcţia bisericii noi, sătenii mergeau la biserica veche. După ce a fost deschisă biserica nouă cea veche a fost dărâmată.

Despre faptul că această construcţie este locul altarului bisericii vechi i-a povestit şi moş Culai Vasenca lui Vladimir Fiodorovici. Deci, cele de mai sus nu sunt simple presupuneri, ci lucruri întărite de povestirile martorilor oculari. Astfel, altarul bisericii de lemn a fost în locul unde astăzi se înalţă pristolul de piatră din curtea bisericii.