Benu Mihai (toamna 1933 – 8 noiembrie 2007)
S-a născut în toamna anului 1933 în satul Barta. Era în clasa I cînd tatăl i se pierde la război. După absolvirea şcolii pedagogice din Cahul, în 1957 începe să lucreze ca învăţător în satul Baimaclia, raionul Căuşeni. Continuă paralel să înveţe şi termină geografia la Tiraspol. E numit director la şcoala din Baimaclia şi îşi face cu mare succes datoria cîteva decenii.
A fost apreciat cu două distincţii „Eminent al învăţămîntului public”; medaliile: „Pentru distincţie în muncă”, „învingător în întrecere” – două, „Pentru rezultate în muncă”, „Eminent al instruirii”; ordinul „Meritul civic” şi mai multe ca activist obştesc.
Articolul a fost extras din săptămînalul scriitorilor din Republica Moldova „Literatura şi Arta” din 6 noiembrie 2008, Nr.45 (3297), pagina 7 – „Un drum cu ţara”, scris de Alexis Nour.
S-a născut în toamna anului 1933 în satul Barta. Părinţii i-au fost ţărani, tatăl – Ionel, fiind fierar vestit. Mama, Ioana, a umblat la şcoală doar 3 zile – grijile casei le purtau şi copiii de mici. Spunea maestrul Andrei Tamazlăcaru că la Barta a cules cel mai autentic folclor basarabean. Săptămînalul „Literatura şi Arta” a publicat ”Scrisoarea unei fetiţe”, păstrată şi cîntată de M.Benu pînă în ultimii ani de viaţă.
Era în clasa I cînd tatăl i se pierde la război. Greul vieţii, al foametei, al colectivizării, cei 4 copii rămaşi i-au revenit mamei şi fratelui mai mare Nicolae. Intră la şcoala pedagogică din Cahul – una din cele mai bune de acest profil. Erau timpuri foarte grele – vară şi iarnă făcea pe jos un drum lung pînă la şcoală şi acasă, să aducă ceva de-ale gurii – mai des pesmeţii erau disponibili. Drumuri periculoase – lupii urlau şi în sate iarna.
După serviciul militar revine la studii, după absolvirea acestora, în 1957, vine ca învăţător de clasele primare în satul Baimaclia, raionul Căuşeni. Îşi începe studiile la Facultatea de Matematică la Bălţi – ştiinţă ce o îndrăgise nespus. Din cauza distanţei mari de casă, trece la Tiraspol, unde termină geografia, ce o însuşeşte cu succes, predînd-o cu dăruire. E numit .gif)
director şi îşi face cu mare succes datoria cîteva decenii, chiar după pensie.
Cîştigă respectul elevilor, subalternilor, al satului prin felul cum se manifestă în funcţie, ca om, prin nobleţe sufletească, competenţă şi corectitudine. Constituie un colectiv şi o instituţie model, apreciată şi ulterior cunoscută în raion, republică şi peste hotarele ei. Aprecieri au fost şi de la oficialităţi: două distincţii „Eminent al învăţămîntului public”; medaliile: „Pentru distincţie în muncă”, „învingător în întrecere” – două, „Pentru rezultate în muncă”, „Eminent al instruirii”; ordinul „Meritul civic” şi mai multe ca activist obştesc.
Revistele „Cultura”, „Literatura şi Arta” erau nelipsite ca sursă de cultură. O bibliotecă bogată era la dispoziţia întregii familii. La cunoscut personal şi a fost bun prieten cu Veaceslav Harnaj – savant, profesor de talie mondială, de 5 ori Preşedinte APIMONDIA, ce venea să-şi vadă casa părintească de la Baimaclia. A obţinut ca şcoala din sat să-i poarte numele, creînd în ea şi un muzeu „V.Harnaj”.
Mare sprijin i-a fost soţia Teodora, orfană şi crescută în casa de copii, cu care au învăţat împreună. S-a consacrat soţului, familiei, învăţătoriei, din care cauză n-a putut să facă facultatea, deşi era o învăţătoare exemplară.
Mihai Benu a dat cale în viaţă multor discipoli, care au ajuns oameni mari atît în Moldova, cît şi în România, Rusia, Franţa, Canada etc. L-a urmat o dinastie de pedagogi, care îi urmează cauza: sora, feciorul, trei nurori, un nepot ajunge rector, altul prorector etc.
